REACH, CLP și întocmire FIȘE CU DATE DE SECURITATE

Legislația europeană privind protecția mediului asigură cadrul uniform de aplicare a anumitor prevederi, astfel încât să nu existe unele țări avantajate sau dezavantajate din punct de vedere al legislației. Astfel, unul din cele mai ample este Regulamentul (CE) 1907/2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH).

Regulamentul REACH impune producătorilor/ distribuitorilor/ utilizatorilor de chimicale o serie de cerințe de conformare înainte de pătrunderea pe piață cu produsul chimic, cea mai importantă fiind înregistrarea la ECHA (Agenția Europeana de Chimicale). Acest regulament european este transpus în legislația națională prin Hotărârea 477 din 2009.

Vă oferim soluții complete privind adaptarea la prevederile Regulamentului REACH, a întocmirii dosarului de înregistrare, înregistrarea societății pe portalul european REACH-IT și transmiterea acestuia către ECHA – Agenția Europeană de Chimicale.

De asemenea, în strânsă legătură cu Regulamentul European REACH este și CLP – Regulamentul European nr. 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și amestecurilor. Oferim sprijin în vederea elaborării unei etichete corecte a produselor dumneavoastră, ținând cont de conținutul produsului, riscurile pe care le are precum și înrolarea acestuia în portalul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.

Fișele cu date de securitate sunt legiferate prin intermediul Regulamentului European REACH, însă conțin în mod obligatoriu frazele și pictogramele de pericol ce se vor regăsi pe etichetele produsului. Fișa tehnică de securitate se întocmește de către persoana juridică sau persoana fizică responsabilă cu punerea pe piață a subsaanței/ preparatului chimic (producător, importator sau distribuitor/ comerciant), iar aceasta este obligatoriu în limba română, actualizată la cel mult trei ani și se furnizează gratuit împreună cu produsul.