Ce este Economia Circulara?

Economia circulară este un concept din ce în ce mai răspândit în ultima vreme, dar totodată puțin cunoscut sau puțin explicat pe înțelesul publicului larg.

Realmente, conceptul de economie circulară este modul prin care resursele sunt mai bine gestionate în cadrul economiei, fiind astfel mai eficient utilizate. Anii trecuți, dominați de expansiunea capitalistă și comunistă, s-au bazat pe un concept  de economie liniară care presupunea exploatarea resurselor virgine, fapt ce a dus la o rapidă consumare a acestora.

Economia Circulara

Economia circulară presupune repararea, reutilizarea și reciclarea resurselor, prelungind astfel durata de viață a acestora. Cel mai la îndemână exemplu de business bazat pe economie circulară îl reprezintă industria aeronautică: în vederea fabricării unei aeronave sunt imobilizate resurse importante, însă, ulterior acestea sunt exploatate de suficient de multe ori și de un număr ridicat de oameni, diminuând, astfel, amprenta poluării. Desigur, economia circulară pentru a fi eficientă presupune și modificarea comportamentelor oamenilor.

ABECO Servicii Integrate SRL își propune să înlesnească relațiile dintre companii în vederea asigurării circularității economiilor acestora. De exemplu, rumegușul produs de un atelier de debitare material lemnos poate fi ușor valorificat de un producător de peleți. Acest producător de peleți, pentru a fi eficient și eficace, are nevoie de un consumator industrial în vederea asigurării unei producții constante (acest lucru însemnând ca peleții să fie și din alte tipuri de material în afară de lemn sau lemn de rășinos).

Know-how-ul pe care îl deținem precum și portofoliul de parteneriate pe care le avem, ne ajută să dăm viață deșeurilor dumneavoastră chiar și după ce acestea nu vă mai sunt necesare!