Responsabil de mediu

Producătorul de deşeuri iniţial sau, după caz, orice deţinător de deşeuri are obligaţia de a efectua operaţiunile de tratare în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1)-(3) şi art. 21 prin mijloace proprii sau prin intermediul unui operator economic autorizat care desfăşoară activităţi de tratare a deşeurilor sau unui operator public ori privat de colectare a deşeurilor în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1)-(3) şi art. 21.

  • Deţinătorul de deşeuri, care execută lucrări de construire/desfiinţare pentru care nu este obligatorie emiterea unei autorizaţii de construire, potrivit prevederilor art. 11 din Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, are obligaţia să utilizeze sistemul organizat de autoritatea administraţiei publice locale de pe raza administrativ-teritorială în care îşi are domiciliul potrivit art. 17 alin. (5) lit. m).
  • Operatorii economici autorizaţi din punctul de vedere al protecţiei mediului să efectueze operaţiuni de colectare de deşeuri au obligaţia să le predea numai la instalaţii autorizate pentru efectuarea unei operaţiuni de eliminare sau valorificare, după caz, prevăzute în anexele nr. 3 şi 7, cu respectarea prevederilor art. 21.
  • Pentru îndeplinirea obligaţiilor legale privind gestionarea deşeurilor, titularul unei activităţi, pentru care autoritatea competentă pentru protecţia mediului a emis o autorizaţie de mediu/autorizaţie integrată de mediu, are obligaţia să desemneze o persoană din rândul angajaţilor proprii sau să delege această obligaţie unei terţe persoane.
  • Persoanele desemnate, prevăzute la alin. (4), trebuie să fie instruite în domeniul prevenirii generării de deşeuri şi al managementului deşeurilor, inclusiv în domeniul substanţelor periculoase, ca urmare a absolvirii unor programe de perfecţionare şi specializare recunoscute la nivel naţional conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, cu modificările şi completările ulterioare.